Duminică, 4 martie, a avut loc la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, pentru al cincilea an consecutiv, spectacolul de divertisment „Zâmbete de primăvară”. Acest eveniment a fost „dedicat” ca de obicei, zilelor de 1 şi 8 martie şi organizat de CS „Pro Dance” filiala Dorohoi, Şcoala Populară de Arte Botoşani şi Asociaţia Culturală „Arlechin” Botoşani.
Pe scenă au cântat şi dansat foarte mulţi copii începând de la 5 ani şi până la 18 ani, oferind astfel sutelor de spectatori un zâmbet curat, o speranţă de bine cu ocazia intrării în minunatul anotimp - primăvara. „Având în vedere că, mai mult de jumătate din copii şi spectatori au fost dorohoieni, am avut onoarea să-l avem în sală şi pe primarul municipiului Dorohoi, domnul ing. Dorin Alexandrescu, pentru care îi mulţumim pentru prezenţă”, a declarat pentru Dorohoi News prof. Constantin Dicu.
Pe scenă au evoluat grupul „Mellody” şi alţi interpreţi de muzică uşoară, pregătiţi de prof. Mihai Paul Ciprian de la Clubul Copiilor Dorohoi şi trupele de dans: Caliente, Picaro, Armonia, Licuricii, Jingles, Forever Dance şi Electric Purple, toate din Dorohoi. Acestea au fost pregătite de prof. Constantin Dicu
Din partea organizatorilor, sincere mulţumiri tuturor părinţilor, bunicilor şi invitaţilor acestora, care au facilitat organizarea şi desfăşurarea acestui minunat spectacol. (DorohoiNews.ro)